newsppaper

Premierul interimar: Campania electorală prinde turații tot mai mari în societate. Unii actori politici deja…

„Constat că, campania electorală prinde turații tot mai mari în societate. Unii actori politici deja sunt în febra atragerii atenției asupra partidelor corespunzătoare și încearcă să atingă orice subiect pentru a ridica animozități în societate”, a declarat Premierul interimar al Republicii Moldova, Aureliu Ciocoi, în debutul ședinței Guvernului, informează TRIBUNA.

Potrivit lui Ciocoi, la moment, subiectul cel mai important al discuțiilor este motorina din România.

„Guvernul interimar face tot posibilul ca să purceadă la distribuire către beneficiari. Mâine, în prima jumătate a zilei,  Agenția Rezerve Materiale va convoca o conferință în cadrul căreia se va face prezentările necesare, așa încât cetățenii Republicii Moldova să cunoască în cele mai mici detalii cum va fi distribuită motorina”, a declarat Ciocoi.

Totodată, Premierul interimar a precizat că Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a transmis lista integrală a beneficiarilor către Agenția Rezerve Materiale pentru a purcede la următoarele acțiuni din plan.

 

Mihaela Conovali

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *