newsppaper

Ce vor primarii din țară de la partidele care vor ajunge în Parlament

Primarul general al Capitalei, Ion Ceban a venit cu câteva propuneri către conducerea Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), care ulterior vor fi prezentate partidelor politice – concurenți electorali, transmite TRIBUNA.

Ion Ceban menționează că mai mulți primari din țară își doresc ca acești concurenți electorali să-și ia un angajament public și să semneze ca, în cazul în care ajung în Legislativ, să declare susținerea proiectelor și votarea acestora până la sfârșitul anului.

Este vorba despre proiectul propunerii de modificare a Legii cu privire la finanțele publice locale.

„Aceasta presupune atribuirea unor surse suplimentare pentru APL de nivelul I format din defalcările pe impozitul veniturilor persoanelor juridice din volumul total pe baza datelor ultimului an. Aceste cote presupun 25% pentru orașe, sate, comune, 10% pentru municipii, orașe reședințe de raioane, 10% pentru Chișinău și Bălți. Divizarea în două fonduri de echilibrare a bugetelor UTA de nivelul I și II să se facă prin aplicarea unui coeficient unic de 50%”, a spus Ceban.

O altă propunere este modificarea Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Proiectul presupune susținerea financiară a persoanelor ce activează în cadrul APL.

„O altă propunere – transferurile cu destinație generală, modificarea al.1 din art. 11 să fie realizate în conformitate cu următoarele prevedere:
– transferurile cu destinație specială generală se efectuează din fondul de susținere a UTA care se formează din impozitul pe venituri a persoanelor fizice nealocat sub formă de defalcări la bugetele UTA pe baza datelor din ultimul an și 25% din impozitul pe venitul persoanelor juridice;
– stabilirea cotelor procentuale ale defalcărilor de la bugetele generale de stat pentru bugetul mun. Chișinău inclusiv;
– impozitul pe veniturile persoanelor fizice în mărime de 75% din volumul colectat în teritoriu și 30% impozitul pe venit al persoanelor juridice colectat în teritoriu”, a mai Ceban.

Cristina Parfeni

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *