newsppaper

PDM și-a stabilit lista pentru Parlament

Partidul Democrat din Moldova (PDM) s-a întrunit astăzi în ședința Consiliului Politic Național, în cadrul căreia a fost aprobată lista pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent, informează TRIBUNA.

Președintele PDM, Pavel Filip, a menționat că Partidul Democrat are cea mai prețioasă resursă în aceste alegeri- resursa umană: oameni buni, profesioniști care au demonstrat că pot face lucruri concrete pentru țară și pentru cetățeni.

Totodată, PDM este singura formațiune politică care a venit cu un Plan de țară, în care se arată ce a făcut PDM până acum și ce va face în continuare.

„Am demonstrat că facem ALTFEL de politică, am făcut și o ALTFEL de listă pentru alegerile anticipate. Această listă a fost bazată pe mai multe criterii de meritocrație și avem o reprezentativitate bună pe criterii de gen, profesionalism, reprezentanți din teritoriu și ai tinerilor. Sunt în mare parte oameni care au realizat mai multe lucruri în viața lor. Sunt membri ai Guvernului pe care l-am condus și care a înregistrat rezultate, președinți de raioane care au implementat reformele elaborate de Guvernul nostru. Avem toate resursele necesare pentru a înregistra un rezultat bun în aceste alegeri”, a declarat Pavel Filip.

Vedeți mai jos primele 20 persoane din lista echipei #PDM:

1. Pavel Filip

2. Alexandru Jizdan

3. Monica Babuc

4. Ghenadie Buza

5. Mihai Olărescu

6. Nicolae Ciubuc

7. Svetlana Rotundu

8. Ion Leucă

9. Valentina Rotaru

10. Natalia Roșca

11. Mihai Popa

12. Igor Vremea

13. Viorel Babii

14. Nicolae Gorban

15. Serghei Rapcea

16. Ghenadie Muntean

17. Marina Novac

18. Tamara Verejan

19. Ana Aramă

20. Cecilia Graur

Cristina Gurez

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *