newsppaper

Organizația de tineret a PDM marchează 23 de ani de la fondare

Tinerii Democrați – organizația de tineret a Partidului Democrat din Moldova (PDM), marchează astăzi 23 de ani de la fondare, informează TRIBUNA.

“23 de ani in care am #îndrăznit să realizăm multe. Peste 30 de școli de pregătire politică cu sute de tineri instruiți, festivaluri politice cu peste 10 000 de participanți, peste 100 participări în proiecte internaționale, inițiative legislative aprobate de Parlament și Guvern, tineri în funcții decizionale la nivel central și local, cea mai ramificată rețea de organizații teritoriale, suntem unica organizație politică de tineret cu drepturi depline IUSY (cea mai mare familie politică de tineret din lume). Urmează noi orizonturi, pe care ne propunem să le atingem cu aceeași dedicație și implicare. Urmează noi proiecte pentru tineri”, a menționat conducerea Tinerilor.

Și președintele PDM, Pavel Filip a venit cu un mesaj:

“La mulți ani, Tinerii Democraţi!

Voi sunteți ALTFEL. Voi sunteți mai buni, mai creativi, mai eficienți și mai bine pregătiți. Știu că nu vă place când auziți că tinerii sunt viitorul pentru că știți că aveți tot ceea ce trebuie ca să fiți prezentul. Aveți curaj, aveți idei, aveți de toate. Îndrăzniți! La mulți ani, dragii mei! Și toți democrați!”.

Cristina Gurez

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *