newsppaper

Vasile Bolea: Cei care cred că Hotărârile Parlamentului au fost emise cu încălcarea legii nu au decât să se adreseze în instanțele de drept

Deputatul socialist, Vasile Bolea afirmă că va adresa mai multe interpelări la Procuratura Generală, Ministerul Afacerilor Interne, SIS, Ministerul Educației, în privința unui deputat al PAS, transmite TRIBUNA.

Vasile Bolea s-a referit la deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, care astăzi, împreună cu deputatul Virgil Pâslariuc, a depus un demers la Procuratura Generală.

„Voi depune mai multe interpelări. La MAI și PG voi solicita atragerea la răspundere a cetățeanului Litvinenco pentru denunț fals și calomnie în adresa mea. Voi depune demers și-n adresa MECC și a universității unde și-a făcut studiile cetățeanul Litvinenco. Ceea ce scrie și cum se manifestă îmi trezește dubii că are studii în domeniul dreptului. Solicit să-mi fie prezentate borderourile cu notele cetățeanului și dovada că a fost la ore. De asemenea, voi depune o interpelare ex-Președintelui țării, Vladimir Voronin, cu rugămintea să-mi comunice cum Litvinenco a ajuns să lucreze la Președinție și cum s-a manifestat la locul de muncă. Voi adresa o interpelare la SIS și MAI să stabilească prin mijloace tehnice și să fixeze întrunirile avute între cetățeanul Litvinenco și judecătorul CCM, Nicolae Roșca, și să dea o apreciere acestor întâlniri. De asemenea, îi sugerez colegului Litvinenco să treacă un test psihiatric și narcologic. Eu testele le-am făcut și le am cu mine”, a spus Vasile Bolea.

Deputatul s-a referit și la deciziile Parlamentului de vineri, 23 aprilie, care se referă la Curtea Constituțională.

„Vă chem să vă familiarizați cu Legea. Cei care cred că Hotărârile Parlamentului au fost emise cu încălcarea legii nu au decât să se adreseze în instanțele de drept”, a mai spus Bolea.

 

Cristina Parfeni

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *