newsppaper

Lovitură pentru PUN! Un fruntaș și-a anunțat plecarea: „Se strecoară alte viziuni decât cele care mă reprezintă”

Consilierul municipal de Bălți, Sergiu Burlacu, președintele Organizației Teritoriale a Partidului Unității Naționale (PUN), fost candidat la funcția de primar al municipiului, anunță că a ajuns la etapa când nu mai poate face parte din acest partid. „Prin care se strecoară alte viziuni decât cele care mă reprezintă pe mine şi pe oamenii care mi-au acordat încrederea în scrutinele electorale din 2018 şi 2019 la Bălţi”, a precizat el, informează TRIBUNA.  

„Din 2017, am decis să mă implic în făurirea unei echipe puternice în jurul preşedintelui Băsescu, care avea drept scop promovarea unei noi clase politice, generatoare de schimbări pe teritoriul Republicii Moldova, având drept scop Reîntregirea Neamului, dar şi promovarea valorilor civilizaţional – europene, cultural – româneşti. Din 2017 contribui la cultivarea valorilor patriotice la Bălţi prin promovarea culturii naţionale, prin lupta sinceră contra impostorilor care de-a lungul timpului umilesc neamul nostru, dar şi calcă în picioare dreptul cetăţenilor la un trai decent într-un stat, unde, legea stă în capul mesei, corupţii nu ocupă funcţii de conducere, iar politicienii muncesc interesul cetăţenilor şi nu invers. De-a lungul timpului am mizat pe faptul că doar o nouă generaţie de politicieni responsabili, prin propriul exemplu, dând dovadă Unitate Naţională, de onestitate şi responsabilitate, pot demonstra că viitorul nostru este unul european, trecând prin Bucureşti, iar valorile expuse nu sunt utilizate în scopul promovării unor interese înguste”, a comunicat Burlacu, pe Facebook.

Tânărul politician a mai spus în context: „Nu am făcut compromisuri atunci când se puneau în discuţie valorile româneşti, pe cale le împărtăşesc, nici atunci când se dorea călcarea în picioare a demnităţii naţionale sau a bunăstării cetăţenilor. Nici de acum înainte nu îmi voi încălca principiile pe care le împărtăşesc”.

„Declar părăsirea Partidului Unităţii Naţionale, lăsând în palmaresul echipei cu care am conlucrat toate rezultatele bune şi asumându-mi responsabilitatea eşecurilor, dacă acestea au existat. Voi continua să muncesc în scopul realizării angajamentelor asumate în faţa bălţenilor în Consiliul Municipal şi în promovarea valorilor patriotice, care au drept scop Interesul Naţional – Reîntregirea Neamului şi Ţării. Mulţumesc tuturor colegilor cu care am conlucrat până acum în proiectele realizate, Vă rămân la dispoziţie în continuarea parcursului ireversibil de Reîntregire şi promovare a valorilor democratice şi europene”, a conchis Sergiu Burlacu.

 

Cristina Gurez

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *