newsppaper

Politician: Încă nu a fost un Președinte (poate exceptându-l pe Nicolae Timofti), căruia să nu-i fi lipsit ori să nu-i fi ajuns atribuții…


„Iată consecințele nefaste ale reintroducerii conceptului de „Președinte ales „di tăt poporul””. Încă nu a fost un Președinte (poate exceptându-l pe Nicolae Timofti), căruia „să nu i-ar fi lipsit ori să nu i-ar fi ajuns” atribuții… Se pare că niciunul, de asemenea, nu și-a aparținut, fiind niște „drone”. Adică – în loc cei care tare se vor Președinți pe un capăt de Țară (Basarabia e pământ românesc!) să învețe arta dialogului, toleranța, fermitatea inteligentă, voința politică de negocieri, ei vin și dau cu … kopita (tot rusească) în toate părțile…”. Declarațiile au fost făcute de Vitalia Pavlicenco, fruntaș al Partidului Național Liberal (PNL), ex-președinte al formațiunii, informează TRIBUNA.

Potrivit spuselor sale, un efect devastator al acestui concept de Președinte, ales de întreg electoratul (PNL, dar și MPU, sunt, în general, contra acestei instituții în stat), este că polarizarea forțelor politice pe opțiunea pentru unul dintre cei doi candidați ajunși în prezidențiale în turul doi este și distrugerea aproape implicită a altor forțe politice, inclusiv foste aliate, pentru că forța politică din spatele învingătorului își atribuie întreg succesul cumulativ și, prin egoism primitiv, își propune (crescându-i apetitul) să anihileze în favoarea sa toate celelalte forțe – fie de dreapta sau de stânga – exact ce se întâmplă și astăzi pe scena politică din RM…

„Păcat, mare păcat că în funcții supreme în acest stat amărât al nostru ajung numai drone negre sau roșii, chiar dacă unele se mai dau și drept galbene…”, a conchis ea, pe Facebook.

Totodată, Pavlicenco a publicat prevederea despre lichidarea Președinției inclusă în Programul PNL.

Cristina Gurez



Sursa Postarii
https%3A%2F%2Ftribuna.md%2F2021%2F03%2F28%2Fpolitician-inca-nu-a-fost-un-presedinte-poate-exceptandu-l-pe-nicolae-timofti-caruia-sa-nu-i-fi-lipsit-ori-sa-nu-i-fi-ajuns-atributii%2F

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *