newsppaper

Andrian Candu: Jocurile politice ale PSRM și PAS reprezintă un genocid împotriva R. Moldova

Președintele „Pro Moldova”, Andrian Candu, anunță că acțiunile de azi din Parlament reprezintă o „comedie absurdă” și „bătaie de joc”. Mai mult, potrivit lui, în timp ce R. Moldova trece printr-o criză fără precedent, PSRM și PAS preferă să joace cu viețile oamenilor.

Acum când se puteau lua decizii pentru a atenua măcar criza pandemică, când se puteau discuta soluţii pe probleme economice sau sociale, jocurile politice şi interesul politic al unora a prevalat”, a declarat Andrian Candu.

Pe de o parte, spune parlamentarul, e vorba de socialişti, iar pe de altă parte, de o mimare de guvernare din partea PAS şi a preşedintei Maia Sandu.

„Acum, când se cerea o mobilizare a clasei politice pentru a depăşi criza socială şi cea economică, aceste două tabere fac un joc politic în interes propriu, un genocid împotriva ţării”, a spus deputatul.

Acesta nu exclude faptul că a fost o înțelegere ca deputaţii să părăsească plenul Parlamentului, pentru a se declara eşuată şi a doua tentativă de învestire a Guvenului.

„Un joc a două tabere care duce la suferinţa cetăţenilor. Suntem extrem de indignaţi de astfel de comportament, de lipsă de responsabilitate. Dragi cetăţeni, ţineţi minte cine şi cum se joaca cu vieţile voastre”, a menţionat liderul Pro Moldova.

Precizăm că în ședința Parlamentului de astăzi, deputații urmau să dezbată proiectul de hotărâre pentru aprobarea Programului de activitatea al Guvernului și acordarea votului de încredere cabinetului de miniștri propus de Igor Grosu. În sală s-a constatat lipsă de cvorum, după ce deputații din Partidul Socialiștilor și cei din platforma parlamentară Pentru Moldova, din care face parte și Partidul politic Șor, au părăsit sala de ședințe.

Președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a declarat că subiectul cu privire la învestirea Guvernului Grosu a fost epuizat.

Este a doua tentativă eșuată de învestire a Guvernului, după care, potrivit legislației, urmează dizolvarea Parlamentului și alegeri parlamentare anticipate.

Articolul Andrian Candu: Jocurile politice ale PSRM și PAS reprezintă un genocid împotriva R. Moldova apare prima dată în SafeNews.

Președintele „Pro Moldova”, Andrian Candu, anunță că acțiunile de azi din Parlament reprezintă o „comedie absurdă” și „bătaie de joc”. Mai mult, potrivit lui, în timp ce R. Moldova trece printr-o criză fără precedent, PSRM și PAS preferă să joace cu viețile oamenilor. Acum când se puteau lua decizii pentru a atenua măcar criza pandemică,
Articolul Andrian Candu: Jocurile politice ale PSRM și PAS reprezintă un genocid împotriva R. Moldova apare prima dată în SafeNews.SafeNews

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *