newsppaper

Omul săptămânii: Aureliu Ciocoi – Premierul interimar al Republicii Moldova

Aureliu Ciocoi, Premierul interimar al Republicii Moldova, este „omul acestei săptămâni”, or el e cel care a solicitat în mod public convocarea unei ședințe speciale cu participarea Parlamentului, Președintelui și Guvernului demisionar pentru a conveni pașii următori în lupta cu Coronavirus.

„Este cazul ca săptămâna viitoare să fie convocată o ședință specială a Parlamentului cu participarea Guvernului în demisie, dar și participarea Președintelui Republicii Moldova –  ca, de comun acord, să convenim asupra acțiunilor următoare care se vor impune în funcție de situația epidemiologică pe moment”, a spus Ciocoi, adăugând: „consider că este cazul, dar și situația, ca fiecare dintre ramurile puterii din Republica Moldova, în mod colectiv, să ne asumăm responsabilitățile”.

Totodată, spre finalul acestei săptămâni, în cadrul unui briefing de presă, Premierul interimar a anunțat noi restricții aprobate de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică, începând cu 20 martie curent: modificăm programul de lucru al centrelor comerciale, unităților comerciale nealimentare, care urmează, începând de mâine, să-și înceteze programul de lucru la 18:00; programul de lucru al piețelor agroalimentare și a celor nealimentare de la 7:00 până la 15:00; restaurantele să-și înceteze programul cu clienții până la 20:00. În regim de livrare, la dorință, de la 20:00 până la 07:00; interzicerea organizării și desfășurării în unitățile de alimentare publică a nunților, cumătriilor, aniversărilor și altor evenimente; se interzice și organizarea și desfășurarea cu prezența fizică a conferințelor științifice, adunărilor și întrunirilor profesionale în masă, olimpiadelor, competițiilor sportive; se interzice desfășurarea în spații închise și deschise a expozițiilor, festivalurilor, târgurilor agricole specializate, precum și a evenimentelor comerciale.

„Toate structurile de control vor fi antrenate masiv pentru verificare. Una este să fie restricția pe hârtie și alta e ceea ce vedem în stradă. Repet, vor fi razii permanente pentru a verifica gradul de verificare al restricțiilor”, a precizat Ciocoi.

TRIBUNA precizează: Aureliu Ciocoi s-a născut la 5 iunie 1968. A făcut studii: 1985 – 1992 Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalism și Comunicare, mun. Chişinău, 1992 – 1994 Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea Relaţii Internaţionale, Bucureşti, România, 1994 – 1996  – Doctorand la Universitatea Bucureşti (studii întrerupte),1997  Academia Diplomatică a Ministerului Federal al Afacerilor Externe al RFG, Bonn/Berlin, Germania. Și-a început cariera profesională în 1988 ca muncitor salahor la Editura Centrală din orașul Chișinău. În anii 1989-1992 a activat ca jurnalist în cadrul mai multor publicații. Cariera diplomatică și-a început-o în 1996, când a venit la MAEIE.  A fost Ambasador al Republicii Moldova în Germania și Regatul Danemarcei în anii 2010-2015 (prin cumul). În perioada 2005-2007 a fost Ambasador în China, iar în august-noiembrie 2017 – Ambasador în Stele Unite ale Americii. În perioada noiembrie 2017 – mai 2018 a fost Ambasador cu misiuni speciale în cadrul MAEIE, mai 2018 – noiembrie 2019 – consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul politicii externe, noiembrie 2019 – martie 2020 – ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, martie 2020 – noiembrie 2020 – consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul politicii externe. Din noiembrie 2020 este ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, iar la 1 ianuarie 2021 a devenit Prim-ministru interimar al Republicii Moldova.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *