newsppaper

Lilian Carp, deputat al PAS: Sper că Petru Jardan nu este țap ispășitor în cazul concesionării Aeroportului Chișinău

Tare sper și vreau ca toată lumea să afle dacă în cazul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău nu există doar un țap ispășitor, și anume deputatul Partidului „ȘOR”, Petru Jardan, iar ceilalți să fie scutiți de pedeapsă. Declarațiile aparțin deputatului PAS, Lilian Carp, și au fost făcute la ședința Parlamentului în cadrul căreia procurorul general, Alexandru Stoianoglo, a cerut încuviințarea Legislativului pentru ridicarea imunității deputatului Petru Jardan și a colegului său de partid, Denis Ulanov, informează TRIBUNA.

„Eu tare sper și vreau ca toată lumea să afle asta că nu există doar un țap ispășitor în acest caz – Petru Jardan, iar ceilalți să fie scutiți de pedeapsă. Este bine știut faptul că au fost ministere care au luat decizii privind concesionarea aeroportului, au fost oameni care au schimbat denumirea întreprinderii cu aceeași denumire cu SRL în față, fapt ce a permis privatizarea”, a declarat Lilian Carp.

De asemenea, deputatul PAS, Lilian Carp și-a exprimat speranța că, cererea procurorului general de ridicare a imunității parlamentare a lui Petru Jardan are scopul de a face lumină în dosarul concesionării Aeroportului Chișinău și nu urmărește alte interese.

„Vrem să știm exact ce se întâmplă acum în Parlament și dacă venirea procurorului general are cu adevărat scopul de a face curățenie în acest caz. Știm foarte bine că atunci când s-a concesionat aeroportul au fost implicate mai multe persoane. În plus, fără implicarea politicului, acest lucru nu ar fi fost posibil. În urma furtului miliardului, concesionării Aeroportului au apărut partide politice, au trecut pragul electoral, fac politică în Republica Moldova. Acțiunile acestora influențează și astăzi viața publică din țara noastră”, a mai menționat deputatul Lilian Carp.

La rândul său, deputatul Petru Jardan a menționat:„Am depus toate eforturile pentru a gestiona corect întreprinderea, în funcție de profesionalismul de care dau dovadă și așa cum prevede legea. Nu-mi pot explica cererea de ridicare a imunității mele parlamentare. Sunt gata să-mi demonstrez nevinovăția, să-mi apăr onoarea și demnitatea”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *