newsppaper

Un președinte de partid pleacă din politică. Cine preia conducerea formațiunii?

Tatiana Potîng, președinte interimar al Partidului Popular Românesc(PPR), și-a anunțat plecarea din politică, domeniu în care a venit aproximativ 13 ani în urmă. Ea se va concentra pe activitatea didactică și de cercetare, informează TRIBUNA.

“Este o decizie asumată, luată cu ceva timp în urmă, pe care însă am preferat s-o comunic la început doar colegilor de partid, ca să consumăm subiectul transferului de putere în interiorul formațiunii politice”, a declarat ea.

Totodată, Potîng a vorbit despre activitatea sa politică.

“M-am înrolat în politică în îndepărtatul, deja, an 2008, în perioada de glorie a regimului neocomunist al lui Voronin, la Bălți, orașul în care doar Universitatea și câteva instituții educative și culturale țineau piept invaziei tot mai agresive a secerii și ciocanului.

În toți anii care au urmat, indiferent de funcția deținută, am fost consecventă în afilierea doctrinară, mi-am urmat crezul și am muncit onest, fără a face rabat de la conștiință și bunul simț. În toată activitatea mea m-am ghidat de lege, morală și norma creștină și am promovat constant valorile naționale românești și idealul Re-Unirii Neamului!

Am participat, împreună cu echipa PPR, la procesul sinuos de unificare a dreptei unioniste în cadrul MPU, convinsă că doar împreună putem apropia acest ideal! Din păcate, nu întotdeauna elanul, credința, valorile pe care le promovăm se convertesc în voturi și scor electoral. Tendințele din politica actuală, mutațiile care se produc m-au orientat spre expresia „La vremuri noi, oameni noi” și m-au determinat să fac un pas în urmă, lăsând loc pentru cei cu mai mult nerv și mai multă vigoare”, a menționat ea.

Potîng a anunțat și cine preia conducerea partidului. “Sper din tot sufletul că succesorul meu, președintele interimar al PPR, Vlad Bilețchi va da o cadență nouă mișcării unioniste și va apropia momentul jinduit al aflării laolaltă, în același stat, a Neamului Românesc!”, a subliniat politiciana.

TRIBUNA amintește: Tatiana Potîng a fost președinte interimar al PPR din ianuarie 2020. Ea a făcut parte din Partidul Liberal până în 2013, iar apoi din Partidul Liberal Reformator, care în 2019 a fost redenumit în Partidul Popular Românesc.

Cristina Gurez 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *