newsppaper

Câștigul pe care-l va aduce Igor Grosu Platformei DA, dacă va fi votat Prim-ministru

În cazul în care vor fi trecute toate procedurile legale de rigoare și Igor Grosu va fi votat Prim-ministru al Republicii Moldova, atunci acest fapt se va solda cu un câștig anume pentru Platforma Demnitate și Adevăr (DA), informează TRIBUNA.

Conform legii, în situația în care ajunge Premier, Igor Grosu, timp de 30 de zile, va avea de ales între funcția dată și cea pe care o ocupă la moment – deputat și șef al fracțiunii parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Astfel, mandatul de deputat al lui Grosu va deveni vacant și va fi ocupat de candidatul supleant de pe lista pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Și deși Grosu e de la PAS, în locul său ar urma să vină în Parlament un exponent al Platformei DA, or la alegerile din 2019, cele două formațiunii formau Blocul ACUM și au prezentat cu o listă comună.

Astfel, următorul candidat la funcția de deputat este Constantin Boeștean, născut în 1962, în municipiul Chișinău. Este jurist, conferențiar universitar la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport.

E de menționat că, următorul pe listă, în caz de refuz, e exponentul PAS – Andrei Spînu, actual secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova.

 

Cristina Gurez 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *