newsppaper

Prima reacție de la Dodon dună anunțul Maiei Sandu: ”Nimic despre desemnarea lui Grosu ca premier”


Liderul Partidului Socialiștilor (PSRM), Igor Dodon, pare depășit de evenimentele produse astăzi în R. Moldova cu o viteză fulminantă. Socialistul a fost luat prin surprindere de faptul că Mariana Durleșteanu a renunțat subit la calitatea de premier desemnat de majoritatea PSRM-ȘOR, iar acum nu pomenește niciun cuvânt despre noul premier desemnat, Igor Grosu, transmite SafeNews.md cu referire la ziarulnational.md.

Într-o postare pe Telegram, Igor Dodon vorbește despre existența unei majorități parlamentare, care e gata să susțină un candidat la funcția de premier.

Asta în condițiile în care președintele Maia Sandu a semnat deja decretul prin care Igor Grosu a fost desemnat să formeze un nou guvern.

„Împreună cu Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, secretarul executiv al PSRM, și Corneliu Furculiță, președintele fracțiunii parlamentare a PSRM, am participat la runda de consultări privind actuala situație politică, inițiate de președintele R. Moldova, Maia Sandu. Am confirmat faptul că există o majoritate parlamentară, gata să susțină un candidat la funcția de prim-ministru, astfel încât să fie format un guvern funcțional cu drepturi depline. Pe finalul briefing-ului, am subliniat că Partidul Socialiștilor rămâne pe aceeași poziție: Parlamentul trebuie „resetat”, iar Moldova are nevoie de alegeri parlamentare anticipate. Doar că acestea ar trebui să se desfășoare după ce suntem siguri că facem față crizei pandemice. Am accentuat că înainte de a trece la o campanie electorală, ar trebui să asigurăm vaccinarea minim a 300-400 mii de cetățeni”, a scris Dodon pe Telegram.



Sursa Postarii
https%3A%2F%2Fsafenews.md%2Fprima-reactie-de-la-dodon-duna-anuntul-maiei-sandu-nimic-despre-desemnarea-lui-grosu-ca-premier%2F%3Futm_source%3Drss%26utm_medium%3Drss%26utm_campaign%3Dprima-reactie-de-la-dodon-duna-anuntul-maiei-sandu-nimic-despre-desemnarea-lui-grosu-ca-premier

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *