newsppaper

Aleksei Navalnîi a pierdut procesul în apel pentru încălcarea controlului judiciar și va executa pedeapsa cu închisoarea

Un tribunal rus a confirmat sâmbătă în apel condamnarea opozantului politic Aleksei Navalnîi la închisoare pentru încălcarea controlului judiciar, respingând apelul criticului Kremlinului într-un proces ce a declanșat condamnări internaționale și proteste în toată țara, transmit AFP, DPA și Reuters, preluat de Agerpres.

Navalnîi a făcut apel la o sentință de închisoare a unei instanțe inferioare pronunțată pentru încălcarea controlului judiciar în legătură cu o condamnare de fraudă din 2014.

Acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că anul trecut nu a putut să se prezinte în fața ofițerilor de eliberare condiționată pentru că a trebuit să fie dus în Germania în timp ce era în comă după un atac cu un agent neurotoxic, apoi a rămas acolo câteva luni pentru a se reface. Atacul a fost în mare parte pus pe seama agenților ruși ai serviciilor secrete. Din acest motiv, instanța a transformat o condamnare la închisoare cu suspendare în închisoare fermă. Navalnîi a făcut apel la această decizie și a cerut să fie eliberat.

Principala figură a opoziției, Navalnîi a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare. Cu toate acestea, este de așteptat să execute mai puțin de trei ani, întrucât a petrecut mai multe luni în arest la domiciliu și în detenție. În plus, potrivit AFP, judecătorul unei instanțe din Moscova, Dmitri Balașov, a redus cu încă o lună și jumătate pedeapsa activistului anticorupție, care va ispăși în cele din urmă doi ani și jumătate de închisoare. 

Articolul Aleksei Navalnîi a pierdut procesul în apel pentru încălcarea controlului judiciar și va executa pedeapsa cu închisoarea apare prima dată în SafeNews.

Un tribunal rus a confirmat sâmbătă în apel condamnarea opozantului politic Aleksei Navalnîi la închisoare pentru încălcarea controlului judiciar, respingând apelul criticului Kremlinului într-un proces ce a declanșat condamnări internaționale și proteste în toată țara, transmit AFP, DPA și Reuters, preluat de Agerpres. Navalnîi a făcut apel la o sentință de închisoare a unei instanțe
Articolul Aleksei Navalnîi a pierdut procesul în apel pentru încălcarea controlului judiciar și va executa pedeapsa cu închisoarea apare prima dată în SafeNews.SafeNews

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *